SOLICITARE către salariaţii SRTv implicaţi în acţiuni civile privind drepturi de natură salarială/băneşti

opel-insignia

OPEL Insignia, noua mașină a PDG-ului SRTV

Puțini știu care salariul net al PDG-ului SRTV, dacă este el  legal, conform legii de organizare a SRTV.

Pe 30-10-2015, pe intern.tvr.ro a apărut următorul anunț:

„Dragi colegi,

Dreptul salariaţilor care au înţeles să acţioneze SRTv  în justiţie pentru a primi indexările salariale este o realitate pe care conducerea TVR nu o contestă.

Dar situaţia creată trebuie abordată integrat, ceea ce implică, în acest moment, acea prudenţă mărită de care trebuie să dăm cu toţii dovadă, ţinând cont de consecinţe.

Dreptul tuturor salariaţilor de a-şi putea exercita atribuţiile la locul de muncă în SRTv şi de a primi salariile la timp pentru această muncă este, de asemenea, suveran.

Conducerea SRTv se află în acest moment în faţa unor decizii ce trebuie luate, pe de o parte, sub presiunea executărilor silite a sentinţelor – atât cu privire la indicii de creştere a preţurilor de consum, cât şi la drepturile de reintegrare, respectiv la sporul de fidelitate -, iar pe de altă parte, sub presiunea necesităţii asigurării unui cash-flow care să poată susţine activitatea curentă, salariile angajaţilor, dar şi plata datoriilor istorice acumulate de conducerile care au contractat servicii şi bunuri fără a avea sursa din care să plătească.

În aceste condiţii, spre a găsi calea pentru binele instituţiei şi al tuturor salariaţilor ei şi nu doar pentru cei care au înţeles să-şi caute dreptatea în justiţie – fapt pentru care, reţineţi, nu le găsim nicio vină – considerăm necesar să întreprindem orice demers managerial şi uman posibil pentru a scădea presiunea executărilor silite şi a echilibra, în acest fel, balanţa de plăţi a SRTv, pentru perioada imediat următoare.

De aceea, fac apel atât la raţiunea, cât şi la colegialitatea angajaţilor ce se află în situaţia de a fi câştigat un proces împotriva SRTv, să facem următorii paşi:

1)      să nu execute silit SRTv prin executor judecătoresc, blocând activitatea;

2)      să aşteptăm deciziile definitive;

3)      să încheiem tranzacţii prin care să se accepte plata către salariaţi în mod eşalonat.

Avem colegi care au pierdut definitiv procesele, au cheltuit banii cu care au executat SRTv şi acum nu au posibilitatea să-i returneze, mai mult decât atât, au efectuat o cheltuială în plus cu executarea silită. Toleranţa, înţelegerea, acordul manifestat prin tranzacţii trebuie să funcţioneze pe bază de reciprocitate.

Ca atare, le adresez salariaţilor care şi-au câştigat drepturile în instanţă solicitarea să fie de acord cu eşalonarea plăţilor sumelor cuvenite, întocmai cu deciziile definitive pe care le-au obţinut, şi să nu recurgă la executări silite ale SRTv în baza acelor sentinţe de la fond, întrucât astfel pun în pericol activitatea şi salariile tuturor.

Hotărârile importante nu se iau pe vorbe, ci pe cifre. Suntem parteneri şi atunci trebuie să avem aceleaşi informaţii, pe care eu nu le consider secrete şi pe care trebuie să le cunoaşteţi .

Vom prezenta documentele puse la dispoziţie de Direcţia Economică, nu ca pe un argument pentru a încălca dreptul cuiva ci, tocmai, ca pe un argument că dreptul egal al fiecărui salariat al SRTv trebuie să fie respectat, aşa cum a fost stabilit prin contract individual de muncă, în condiţiile economice date.

Îi rog pe colegii care aleg să ajute instituţia şi să contribuie la salvarea locului de muncă să îşi exprime pe mail decizia la: comunicare.interna@tvr.ro; vor fi apoi contactaţi pentru încheierea unor documente oficiale. Dacă aveţi întrebări, le puteţi trimite pe aceeaşi adresă.

În speranţa că vom trece cu bine împreună lunile acestui sfârşit de an, vă asigur de întreaga mea solidaritate colegială.

 

Irina Radu – Director General Interimar”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în ANAF, drepturi egale, ipocrizie, televiziune. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s