Irina Radu ar cam trebui să vadă și parul din ochiul său

TRANOIU LAURENTIU spune:

„DRAGI COLEGI,

Bine ar fi ca macar in cel de-al 12 lea ceas sa nu permitem politicului sa ne ingenunchieze din nou. Bine ar fi ca cineva, acolo sus, din scaun de parlamentar, sa spuna: hai sa vedem ce anume a realizat alesul nostru (ma refer la doamna Irina Radu) si de ce este el „atat de iubit” de toti colegii ei, acei care sunt deplansi cu ipocrizie pentru faptul ca de luni de zile sunt platiti desi nu mai fac nimic. Din pacate, aici doamna Irina Radu, imi place sau nu s-o recunosc, cam are dreptate!
4444444444444

Trist si degradant, insa pentru asta stimata doamna ar cam trebui sa vada si parul din ochiul sau, nu numai paiul din ochii vecinului. Concret, ar trebui sa vada ca omul de rand, acel om care efectiv trudeste pentru un mijloc de trai decent, doreste sa munceasca, dar ca un facut vine un politruc care vinde locurile de munca, face achizitii oneroase pentru comisioane dolofane, iar pentru ca tacamul sa fie complect, mai si aduce colaboratori, platiti nu pentru competenta lor, ci pentru comisioanele acordate, care efectiv iau painea de la gura salariatilor si le-o intinde pe tava asazisilor colaboratori externi.

Un exemplu clar: fara sa-i pese de incalcarea OUG nr.26/2012, fara sa beneficieze de aprobarea Parlamentului, inaite de a fi numita oficial Director General Interimar, doamna Irina Radu, pe data de 04.09.2015 a reannoit contractul nelegal cu domnul Nita Catralin, pentru a-si mai bate joc de salariatii in subordine si a mai „cotiza” la fondurile electorale
ale PSD.

Ce importanta are ca toti colegii te urasc? Ce importanta are ca prin actiunile tale mai distrugi cateva destine sau familii? Important este sa stii unde sa te ploconesti pentru a-ti fi bine si pentru a-ti mentine „plocoanele” pentru vanzarile de locuri de munca ale celor care ti-au fost colegi si pe care ii numeai inainte prieteni.

E drept ca pentru asta mai esti nevoit sa semnezi pentru cate un contract nelegal cu un avocat corupt pana in maduva oaselor, dar pentru un scop nobil ce nu face omul? Cat ai asigurat spatele, poti face orice.

PSD-ul sa traiasca!Sa taca din gura si DNA, si Comisia pentru cultura si mass-media din Parlament, in general sa cam taca din gura toti oponentii ciumei rosii ramase dupa caderea comunismului, pentru ca daca urmasii „tovarasilor” au interese in Televiziune, cu indiferent ce risc, inclusiv cu riscul distrugerii acesteia, o vor vor aduce acolo unde doresc, adica la sapa de lemn. Iar pentru asta si au omul potrivit.

Caruia ii uram fericire cata le aduce dansa celor pe care vrea cu de-a sila sa-i conduca, si pe care am convingerea ca-i va conduce, din greseala in greseala, spre falimentarea totala.Asta daca totusi nu va verifica cineva inainte „realizarile” de ordin financiar din perioada anterioara!”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în coruptie, dosare, ipocrizie, jaf, sindicate, tacere, teama, tvr și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s